Resursele nebanuite pe care ni le ofera fotbalul

De mic copil mi-a placut fotbalul. Ma uitam impreuna cu tatal si fratele meu la toate meciurile importante si desi eram fata, stiam foarte clar toate regulile jocului si aveam echipe, chiar si fotbalisti preferati (my number one: Inter Milano si Ronaldo). Ba mai mult, imi placea foarte mult sa joc fotbal cu prietenii mei de la bloc. De multe ori jucam cu baietii si daca ar fi existat in Romania fotbal de performanta pentru femei, clar m-as fi inscris (tare mult mi-ar fi placut sa fac asta).

Imi amintesc si acum ca nu exista bucurie mai mare pentru noi decat atunci cand echipa noastra castiga si tot orasul sarbatorea. Ma bucur ca am avut norocul sa prind vremuri in care nationala Romaniei chiar facea performanta in fotbal si am putut sa traiesc astfel de momente minunate. 🙂

Cand am mai crescut am inceput sa merg impreuna cu prietenii mei la meciurile importante care aveau loc in orasele apropiate de noi si astfel am inceput sa traiesc fotbalul in alt fel, mult mai intens. Si in plus, simteam un puternic sentiment de apartenenta pentru ca aveam acelasi tel cu toti acei oameni din jurul meu. Asa ca traiam impreuna tot, si bucurii si tristeti. Insa de cand m-am mutat la Bucuresti iar prietenii mei au ramas acasa sau in orasele din jur, m-am deconectat de la aceasta parte a vietii mele si am mai fost doar la 4-5 meciuri foarte importante.

Acum ca v-am povestit putin despre istoria mea legata de fotbal, vreau sa va spun si de ce am ales sa vorbesc despre asta. Am fost inspirata sa scriu acest articol atunci cand am vazut un video postat de prietena mea Raluca Muresan (RaluCalatoreste), care a fost pe stadion la semifinala Champions League dintre Liverpool si Barcelona. Nimeni nu prea dadea sanse lui Liverpool si cu toate acestea au castigat. Insa nu acesta reusita extraordinara m-a inspirat, ci faptul ca in videoul Ralucai am vazut un domn care se bucura atat de tare de aceasta victorie, ca si cum ar fi fost cea mai importanta victorie din viata lui. Vazandu-l am realizat pentru prima data ce sentimente puternice reusim sa traim prin intermediul fotbalului si ce resursa importanta este acest lucru in viata noastra.

Barbatii sunt educati de mici sa nu isi exteriorizeze sentimentele. Nici fetele nu sunt prea departe pentru ca atunci cand arata ce simt sunt privite cu mila, „o, ce sensibila esti!”, „draga de ea!”, etc. Acest lucru ne face sa incercam sa nu ne mai aratam sentimentele ca sa nu fim percepute ca fiind slabe sau sa nu fim judecate (vrem sa fim percepute ca puternice si respectate, nu?). Fotbalul insa ne da ocazia de a trai o gama foarte larga de sentimente fara sa fim judecati sau mustrati de cei din jur.
Range-ul de emotii pe care putem sa il traim intr-un meci de fotbal este unul foarte mare si trece prin ambele polaritati: de la furie, tristete, regret, neputinta, resemnare la speranta, incredere, incantare, bucurie, extaz. Si trecem cu atat de mare usurinta dintr-o extrema in cealalta in doar cateva secunde, incat ne ajuta sa ne flexibilizam emotional. Iar atunci cand e vorba de victorie, reusim sa experimentam un sentiment de succes si victorie cum rar poti experimenta in viata (mai ales pentru o persoana care nu este foarte ambitioasa si care probabil ca in alt context nu are aceasta ocazie). Si nu doar ca este un range mare de emotii, dar este mega amplificat de faptul ca pe stadion sunt impreuna peste 25.000 oameni care traiesc aceleasi emotii. Bineinteles ca nivelul de intensitate depinde de cat de mare este miza jocului, daca esti pe stadion (inclusiv daca pe stadion esti in galerie sau in tribuna), daca esti intr-un bar plin de oameni care se uita la meci, daca esti acasa cu prietenii sau daca esti singur in fata televizorului. Toate acestea au un impact in nivelul de intensitate a trairilor.

Atunci cand echipa noastra favorita pierde, tristetea, regretul si furia sunt totusi diminuate de faptul ca ne detasam de experienta spunand ca e vorba de echipa, nu e esecul nostru cu adevarat. Ne-a dezamagit echipa. Noi daca eram in locul lor am fi facut mai bine. Am fi pasat bine, n-am fi pierdut mingea, am fi aparat, etc. 🙂 Deci am fi putut sa schimbam lucrurile si sa nu esuam. Insa atunci cand echipa castiga, ne identificam pe deplin cu succesul ei. E si succesul nostru. Noi am sustinut-o, am crezut in ea, am trait la maxim fiecare moment, asa ca meritam acest succes la fel de mult ca si ei.

Atunci cand e vorba de un meci cu miza mare, succesul e cu atat mai important si sentimentul cu atat mai puternic, mai ales atunci cand sansele erau mici. Multi dintre noi poate nu avem niciodata sansa sa traim in viata noastra o astfel de victorie. Asa ca o traim prin intermediul fotbalului, prin intermediul echipei favorite, cu care ne identificam. Pentru ca in mintea noastra e succesul nostru in aceeasi masura in care e succesul lor. Iar atunci cand traim un astfel de sentiment, se creaza cai neuronale care sa ii arate creierului cum sa ne duca acolo. Aflam cum se simte acel sentiment, astfel incat de atunci stim catre ce tindem, ce ne dorim sa experimentam. Iar atunci cand traducem acest lucru la nivel de intentie, ne ajuta sa retraim aceste sentimente si in alte arii ale vietii noastre. Daca nu stim ce ne dorim si cum se simte, nu avem cum sa experimentam acel lucru. Ceea ce face fotbalul o resursa minunata in viata noastra, fiindca ne da ocazia sa experientam un astfel de succes, o astfel de bucurie cu toata fiinta noastra.

Dar stiti ce e mai puternic decat asta? Ma uitam la acest domn care traieste atat de intens acest succes (care parea aproape imposibil la prima vedere) si mi-am dat seama cat de norocoasa sunt ca am avut ocazia sa traiesc un astfel de succes 100% al meu. Nu al echipei mele preferate, nu al unui sportiv, nu a unei persoane dragi, ci al meu. Ca eu, pe puterile mele, am facut ceva ce nu as fi crezut niciodata ca pot face. Si am experimentat acest lucru de cateva ori in viata mea (in ultimii 3 ani), insa cel mai puternic am trait acest succes atunci cand am mers pe carbuni incinsi la Unleash the Power Within. Eram terifiata de-a dreptul sa fac asta, insa stiam ca trebuie s-o fac. Iar sentimentul pe care l-am avut atunci cand am facut-o este de nedescris. Pot spune doar ca in acel moment am simtit ca pot sa fac absolut orice imi propun sa fac in viata. In acel moment, eu am fost o campioana! Si nu e nimic mai puternic decat sa fii campionul vietii tale!

Lucrurile care ne sperie cel mai tare sunt cele care ne aduc cele mai mari satisfactii. Nu degeaba se spune ca viata incepe in afara zonei tale de confort. Pot sa spun ca in ultimul an si jumatate am trait la limita zonei mele de confort, marind-o mereu putin cate putin. Uneori cu cate un pas, uneori cu cate 10 pasi o data. Acest lucru m-a adus intr-un punct in care nu as fi visat sa fiu acum cativa ani. Si stiti ce m-a ajutat cel mai mult sa am curajul sa ies in continuu din zona mea de confort? Pe langa faptul ca imi doream extrem de mult sa evoluez, curajul meu a venit mereu din faptul ca stiam ca sunt in stare sa fac orice! De unde stiam asta? Din acele 2-3 experiente din viata mea in care am experimentat acel succes extraordinar, care imi parea imposibil initial, insa asa cum s-a dovedit, nimic nu este imposibil. Daca pot sa merg pe carbuni incinsi fara sa ma ard, pot sa fac orice! Ce ziceti, cat de valoroasa este o astfel de resursa? Eu pot sa spun ca pentru mine este cel mai valoros lucru posibil. Si ca imi doresc sa traiesc acea intensitate a sentimentului de succes cat de mult pot, uneori datorita reusitelor mele, alte ori datorita reusitelor sportivilor mei preferati sau prietenilor mei.

Revenind la fotbal, pe langa faptul ca ne da ocazia sa experimentam toate aceste emotii fara sa ne fie rusine, fara sa fim judecati, fotbalul ne invata multe alte lucruri. Iar ceea ce ne-au invatat aceste doua semi-finale este sa luptam pana la capat chiar si atunci cand pare ca nu avem nici o sansa, cand nimeni nu crede in noi. Si mai mult decat atat, sa dam tot ce avem mai bun, sa facem tot ce putem in fiecare secunda. Pentru ca fiecare secunda poate face diferenta intre a pierde si a castiga. Ca putem castiga chiar si in ultimele secunde! Care erau sansele unui gol in ultimele 5 secunde? Aproape 0. Si cu toate acestea, s-a intamplat. Nu conteaza care sunt sansele ci ce suntem noi dispusi sa facem. Si ma bucur ca am vazut aceasta lectie in ambele semi-finale, ca sa nu mai putem spune ca a fost o intamplare. Care erau sansele ca ambele semi-finale sa fie castigate de echipa care nu avea nici o sansa? Aproape 0? 🙂 Si cu toate astea, s-a intamplat. Acest lucru ne-a mai aratat inca o lectie foarte valoroasa. Atunci cand cineva reuseste ceva ce parea imposibil, ne arata ca se poate si ii inspira si pe altii sa creada ca si ei pot. Si pentru ca acum ei cred ca se poate, chiar reusesc (daca noi credem ca nu putem face ceva, in mod sigur nu putem).

Niciodata nu am putut intelege echipele care atunci cand erau conduse (uneori si cu un gol) se resemnau si se retrageau in aparare, doar ca sa nu piarda cu o diferenta prea mare (uneori faceau acest lucru si cand erau la egalitate, pentru ca era un rezultat mai bun pentru ei decat sa piarda, adica se multumeau cu putin). Si aproape intotdeauna echipa care se retragea in aparare pierdea pentru ca daca esti in aparare, ii dai celuilalt ocazia sa te tot atace. Si daca tot incerci sa dai un gol (ataci), pana la urma o sa-ti iasa, indiferent cat de buna e apararea. Sansele sunt de partea celor care ataca (pentru ca actioneaza, in loc sa reactioneze). Nu degeaba se spune ca cea mai buna aparare e atacul. Imi dau seama acum ca a fost o lectie importanta in viata mea iar pana astazi nu am realizat ca am invatat-o pentru ca m-am uitat la fotbal.

Mereu m-am intrebat de ce nu risca atunci cand e aproape clar ca vor pierde. Ce au de pierdut daca oricum pierd? Si raspunsul pe care abia acum l-am constientizat pe deplin este ca au de pierdut mandria. Prefera sa piarda cu 1/2 goluri diferenta decat sa riste sa castige si poate sa piarda cu o diferenta mai mare de goluri. Chiar daca uneori regulile jocului incurajeaza acest lucru in anumite cazuri (pentru ca intr-un campionat conteaza cate goluri ai primit), am observat ca aproape intotdeauna cei care castiga sunt cei care sunt dispusi sa riste. Se spune ca norocul e de partea celor curajosi si nu degeaba. Realizez acum ca exact faptul ca am observat acest lucru si m-am intrebat de ce aceste echipe nu risca m-a facut ca atunci cand am fost intr-o situatie asemanatoare in viata mea (cand as fi putut alege sa-mi tin in siguranta mandria), am ales sa risc si sa lupt. Si chiar daca in anumite instante nu am castigat, traiesc cu inima impacata stiind ca am facut tot ce am putut ca sa castig. Regretele pe care le-am avut in acele momente in care nu am facut acest lucru si am ales sa fiu in siguranta, mi-au aratat ca esti mult mai impacat atunci cand ai facut tot ce ti-a stat in putere si ai esuat (chiar daca ego-ul este putin sifonat) decat atunci cand alegi sa fii in siguranta si sa nu risti sa-ti ranesti ego-ul.

Uitandu-ma acum cu alti ochi la acest sport imi dau seama ca fotbalul este mult mai mult decat un sport in care 22 de persoane aleaga dupa o minge (asa cum se mai spune) si ca ne ofera lectii de viata extrem de valoroase, chiar daca de cele mai multe ori nu suntem constienti de asta.

Inchei acest articol cu intentia de a fi pe stadion anul viitor la finala Champions League. Am spus-o, am scris-o, Universe, please make it happen! 🙂

Gasiti mai jos video-ul de care va spuneam, exact la momentul respectiv. Dupa cum va spuneam, bucurie si victorie in stare pura, cum rar ne e dat sa traim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *